Danteri

Home » Parteneri » Danteri

Eu și Danteri

Bine te-am găsit. Sunt Erika și m-am născut în Republica Moldova. Am copilărit într-o familie în care pasiunea pentru lucrul de mână ne-a unit. Bunica a fost meșter popular în arta broderiei, experimentând diferite tehnici de lucru, iar mama este designer vestimentar, aplicând pasiunea ei pentru tricotat și croșetat în acest domeniu. Am crescut cu poveștile acului și încet încet a devenit pasiune și pentru mine. E foarte relaxant, iar satisfacția de a crea ceva deosebit doar cu un ac și un fir de ață este nemărginită.

M-am mutat în România, în Sighetu Marmației, acum 6 ani. Aici a luat naștere DANTERI din acea pasiune moștenită și din dorința de a împărtăși povestea rochiei croșetate.

Ador lucrurile vechi, făcute manual, pe care le și colecționez. Acestea au suflet, au o poveste în spate, plină de emoții, trăiri, fericire, suferință și zeci de încercări și eșecuri. Ador florile, în special orhideele. Am o colecție de peste 100 de orhidee asiatice, care mă inspiră prin combinația de culori.

Povești din dantelă

Sunt pasionată de lucrurile vechi făcute de mână care, dacă ar vorbi, ar putea spune povești întregi despre viață. Ele ar putea povesti istoria generațiilor noastre. Mi le imaginez cum s-au bucurat sau au plâns împreună cu strămoșii noștri. Pentru mine, aceste obiecte au suflet și au emoția mâinilor care le-au îngrijit.
Îmi doresc să transmit mai departe emoția și amprenta trecutului și să aduc rochiile într-un context contemporan, ca fiecare femeie să audă ce îi șoptește rochia pe care o poartă.

Natură și culori

Încă de pe la 3-4 ani mă pierdeam în pădurea din spatele casei, la cules de flori. Îmi plac la fel de mult și acum, iar din două pasiuni, croșetatul și florile, s-a născut o nouă viziune, un nou proiect: vopsirea firelor de croșetat, folosind pigmenții din petalele florilor. Astfel, reușesc să redau culoarea naturii pe firele de mătase, bumbac și lâniță.


… inca de pe la 3-4 ani ma pierdeam in padurea de dupa casa la cules de flori, cat ma cauta mama eu deja veneam pe cararusa cu buchetelul in mana! Nu m-am schimbat nici acum, ador florile! Le vreau pe toate mai ales cele de camp si daca nu le culeg macar sa le miros! Din doua pasiuni croseta si flori se naste un nou proiect: vopsitul cu flori al firelor din care se croseteaza. Am reusit sa imprim culoarea campului pe firul de matase, bumbac, lanita… dar nu singura ci ajutata de o echipa foarte puternica de oameni talentati si de la care inca invat foarte multe in cadrul cursului de Vopsit cu plante tinctoriale Culorile naturii – pigmenti si tehnici ecologice. Ramai impresionat de paleta de culori obtinuta dintr-o singura planta, important este ca toate se combina intre ele! CULORI CARE RESPIRA SI MIROS A FLORI!