Explorarea plantelor din jurul comunității este o temă suficient de bogată, dar în același timp puțin cunoscută de către copii. Aceștia au fost invitați într-o incursiune cap-coadă: de la drumeții de identificare a plantelor, la culegerea celor care au proprietăți curative, la confecționarea de uscătoare, la realizare de săculeți pentru depozitarea lor, dar și la etapa de marketing a produselor – etichete, slogane de promovare, stabilirea unui preț și atragerea „clienților”.