Sărbătorile vin la pachet cu mese festive, cu datini și tradiții, și s-ar putea să îți dorești să decorezi masa sau casa cu plante specifice. Ori poate vrei să le atârni pe altele pentru bun-augur și noroc în dragoste! Unele dintre cele mai frumoase plante pot face ca Sărbătoarea de Crăciun să ia o întorsătură neplăcută. Și, totodată, unele plante care au o reputație proastă sunt, de fapt, destul de inofensive. Așa că ne-am propus să clarificăm lucrurile din punct de vedere al toxicității în ceea ce privește plantele care au dobândit o simbolistică de-a lungul timpului sau care au o prezență mai semnificativă în preajma Sărbătorilor datorită perioadei de înflorire. Hai să vedem care dintre acestea sunt într-adevăr Plante toxice de Crăciun și de Anul Nou.
1. Poinsettia (Euphorbia pulcherrima)
De câțiva ani deja, în România a început să fie foarte prezentă în casele tuturor de Sărbători, poinsettia. O poți întâlni peste tot, de la florării și magazine de decorații, până la super-marketuri și magazine de bricolaj, și chiar și în magazinele alimentare. Aceste plante au devenit deja un simbol pentru Sărbătorile de iarnă și atrag privirile tuturor prin culorile lor de sezon, roșu și verde. Denumirea științifică a poinsettiei este Euphorbia pulcherrima. Planta crește sub formă de arbust. „Petalele” roșii sunt de fapt bractee, care sunt frunze specializate ce înconjoară o floare. Floarea poinsettiei este mică și de culoare galben deschis. Pentru ca bracteele verzi ale unei poinsettia să își dezvolte culoarea roșie tipică, este necesar ca aceasta să fie expusă la lumină după o schemă atentă în care alternează perioadele de expunere la lumină, cu cele în care aceasta este ținută la întuneric. Crescătorii de plante au creat exemplare cu o varietate de alte culori de bractee, inclusiv roz, portocaliu, alb și marmorat.
Însă, în decursul timpului au și căpătat reputația că ar avea o parte întunecată totodată. Dar este proasta lor reputație justificată?
Cât de toxică este Euphorbia pulcherrima?
Adevărul este că poinsettia este una dintre cele mai puțin toxice plante de Sărbători, cu toate că aceasta are de ceva timp reputația de plantă foarte otrăvitoare și potențial mortală. Există câteva explicații pentru faptul că poinsettia s-a considerat a fi toxică atât de mult timp – de exemplu, asemănarea dintre cuvintele „poison” (din en. otravă) și „poinsettia”. Totodată, există și un mit, deosebit de trist, despre un copil găsit mort lângă o plantă poinsettia. Cu toate acestea, mitul a fost infirmat de multe ori, iar cercetătorii susțin că poinsettia nu este otrăvitoare sau doar puțin și că evaluarea timpurie a toxicității plantei a fost greșită.
Ingestia accidentală a unei părți dintr-o poinsettia, atunci când este vorba de un copil, nu va produce probabil niciun simptom sau, în cel mai rău caz, va produce doar greață ușoară și poate vărsături. Probabil că o persoană nu va ajunge niciodată la stadiul de greață și vărsături, deoarece ar trebuie să fie ingerată o cantitate foarte mare de frunze pentru a provoca orice efect. În cazul animalelor, toxicitatea plantei poate fi mai repede resimțită, astfel încât patrupedul poate să ajungă să aibă probleme gastro-intestinale. Studiile științifice au stabilit că un copil de aproximativ 20 de kilograme ar trebui să mănânce 500 de frunze de poinsettia astfel încât să ajungă să sufere vreo vătămare gravă. Și e greu de crezut că un copil va fi împins de curiozitate să mănânce o astfel de cantitate, când, de cele mai multe ori, acesta cu greu va mânca cele 5 frunze de salată pe care i le pui în farfurie. Unde mai pui că gustul ei este neplăcut?
Totuși, contactul cu seva unei poinsettia poate provoca o ușoară mâncărime la nivelul pielii și o erupție cutanată. Din acest motiv, îți recomandăm ca la manipularea plantei să porți mănuși și să eviți contactul cu ochii și cu gura.
ASPCA (American Society for Prevention of Cruelty to Animals) încadrează poinsettia ca fiind toxică pentru câini și pisici, provocând tulburări de stomac și vărsături ocazionale, menționând însă că planta este „în general supraevaluată ca toxicitate”. Totuși, dacă vezi că animalul de companie vomită în mod repetat după ce a ingerat părți ale plantei, este necesar să-l duci numaidecât la veterinar!
2. Crăciunița/crăciunica sau cactusul de Crăciun (Schlumbergera spp.)
Cactusul de Crăciun aparține genului Schlumbergera spp., care este originar din Brazilia. Este disponibil în variantele cu flori roz, roșii, violet, portocalii, galbene sau albe. Florile sunt deosebit de decorative și nu sunt alcătuite din petalele cu care suntem obișnuiți la majoritatea florilor, ci sunt formate din tepale exterioare și interioare. Tepalele exterioare – cele mai apropiate de baza florii – sunt scurte și neconectate și au tendința să se curbeaze înspre înapoi. Tepalele interioare – cele dinspre vârful florii – sunt mai lungi, iar la majoritatea speciilor tind să fuzioneze la bază pentru a forma un tub floral.
Tulpinile sunt compuse din niște segmente aplatizate (cladode), asemănătoare frunzelor, unite între ele și formând un lanț. Acestea sunt verzi și efectuează fotosinteza, cactusul neavând, de fapt, frunze. Cactusul de Crăciun este longeviv și foarte ușor de îngrijit, fiind hotărât să înflorească aproape de sfârșitul fiecărui an, indiferent de modul în care a fost tratat în restul anului.
Cât de toxică este Schlumbergera spp.?
Pe baza cunoștințelor noastre actuale, cactusul de Crăciun nu este otrăvitor nici pentru oameni, nici pentru câini sau pisici. Pentru orice părinte sau iubitor de animale care deține un patruped, lipsa de toxicitate poate fi un factor important în decizia de a o ține în apartament.
3. Vâscul (Viscum album)
În unele părți ale Europei, culegerea vâscului în mijlocul verii este încă asociată cu ceremoniile celtice, o rămășiță a ceremoniilor de sacrificiu efectuate de preoții antici, druizii. Aceștia erau îmbrăcați cu mantii albe și tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, iar apoi îl înveleau cu grijă într-o pânză albă. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, netrecuți sub jug, înălțându-se rugi către zeii atotputernici. Celții au inițiat un adevărat cult dedicat acestei plante pe care o considerau magică sau chiar de esență divină, deoarece îi intriga faptul că aceasta crește între cer și pământ.
Mai târziu, s-a dezvoltat obiceiul sărutatului sub crengile de vâsc, acțiune despre care se credea că duce inevitabil la căsătorie, reprezentând o tradiție populară de Crăciun în unele țări.
În tradiţia populară românească, vâscul se pune la uşi şi ferestre în noaptea de Anul Nou pentru a apăra gospodăria de lucruri necurate. Acesta este, totodată, un simbol al ospitalităţii şi prieteniei.
O plantă de vâsc este clasificată ca semiparazit în loc de parazit complet, deoarece nu este în întregime dependentă de gazda sa pentru supraviețuire. Are frunze verzi și poate efectua fotosinteza, producându-și astfel o parte din nutrienți. Forma în care acționează ca parazit este prin infiltrarea așa numitelor haustorii (haustorium) în gazdă, niște organe specifice care absorb nutrienții minerali și apa de la gazdă.
Majoritatea vâscurilor sunt veșnic verzi și sunt ușor de localizat și de recoltat după ce gazdele lor, arborii de foioase, și-au pierdut frunzele la sfârșitul toamnei; prin urmare, plantele sunt adesea folosite ca decorațiuni festive de Crăciun, în special în emisfera nordică.
Vâscul european (Viscum album)
Cuvântul „vâsc” se referă de fapt la multe specii diferite de plante. Toxinele specifice dintr-un vâsc și pericolul pe care îl prezintă depind de identitatea acestuia.
Vâscul european (Viscum album), vâscul tradițional din literatură și simbol al Sărbătorilor de Crăciun, era cunoscut cu secole înainte de epoca creștină. Este distribuit în toată Eurasia, adică în întreaga Europă și până în nordul Asiei. Vâscul european este cel mai abundent pe meri, plopi, sălcii, tei și păduceli.
Formează un tufiș galben-verzui, veșnic verde, care poate atinge dimensiuni de 60–90 cm, și crește pe ramura unui copac gazdă. Are ramuri bifurcate dens și aglomerate, cu frunze pieloase ovale până la lanceolate, lungi de aproximativ 5 cm, dispuse în perechi, una opusă celeilalte pe ramură. Florile, dispuse în buchețele compacte, sunt bisexuate sau unisexuate și au simetrie regulată. Ele sunt mai galbene decât frunzele, iar apoi dau naștere unor fructe albe cu aspect ceros la exterior. La interior, acestea au o singură sămânță, iar atunci când sunt coapte, fructele sunt umplute cu o pulpă lipicioasă semitransparentă.
Cât de toxic este vâscul european?
Aceste bobițe, precum și cele ale altor plante de vâsc, conțin compuși toxici otrăvitori pentru multe animale și pentru oameni. Acestea conțin mai multe substanțe care pot provoca probleme gastro-intestinale severe. S-a constat că, deși mai puțin de trei sau patru fructe pot provoca o durere de stomac unui copil, otrăvirea este rareori gravă la oameni. Cu toate acestea, în cazul câinilor toxicitatea este mai severă, conducând chiar și la deces în unele cazuri.
Vâscul nord-american
Omologul său nord-american este reprezentat, de fapt, de mai multe specii. Vâscurile native aparțin genului Phoradendron, cu specia-tip Phoradendron serotinum, care parazitează, de asemenea, mulți copaci de foioase, inclusiv stejari.
Cât de toxic este vâscul nord-american?
Speciile folosite de Crăciun seamănă cu vâscul european. Unele specii sunt mai periculoase decât altele, dar toate ar trebui tratate ca potențial toxice dacă sunt aduse într-o casă. Conțin o substanță numită foratoxină. Acest lucru poate provoca greață, vărsături, dureri de stomac, diaree, vedere încețoșată, bătăi lente ale inimii și tensiune arterială scăzută.
4. Ghimpele (Ruscus aculeatus)
Cunoscut sub denumirea populară de „ghimpe” sau „ghimpe pădureț”, Ruscus aculeatus face parte din familia Liliaceae și este un subarbust sau arbust mic de înălțime (atinge maxim 1m), veșnic verde. Are lăstari plani cunoscuți sub denumirea de cladode, care iau aspectul unor frunze rigide ascuțite la vârf. Florile mici verzui, în formă de stea, apar primăvara și cresc individual în centrul unei cladode. Florile feminine dau naștere unor fructe roșii bace, precum niște biluțe, iar semințele sunt distribuite de păsări. Planta se răspândește și vegetativ prin rizomi. Atenție, însă, la faptul că aceasta este o plantă a cărei populații a ajuns să scadă vertiginos, preponderent chiar din cauza culesului excesiv în preajma Sărbătorilor! Totodată, era o plantă din care se făceau mături.
Cât de toxică este Ruscus aculeatus?
Planta și-a făcut un renume pentru proprietățile sale medicinale. În trecut, aceasta era folosită intern în tratamentul icterului, gutei și a pietrelor la rinichi și la vezica urinară, în prezent fiind utilizată pentru a trata insuficiența venoasă și hemoroizii.
Atât în cazul consumului accidental, cât și în prescripția ei ca medicament, această plantă este mai periculoasă în cazul persoanele care suferă de hipertensiune arterială, insuficiență circulatorie sau renală. Ruscus aculeatus determină creșterea tonusului venelor și poate influența tensiunea arterială, permițând unei cantități mai mari de sânge să curgă către inimă.
Fructele sunt rotunde și roșii, fiind atractive și devenind astfel o ispită spre a fi degustate. Ele sunt, însă, purgative. Atât atrăgătoarele fructe, cât și rădăcina care se folosește în scop medicinal, conțin saponine (ruscogenină și neoruscogenină – a se vedea asocierea cu numele speciei), care au efect antiinflamator și vasoconstrictor la nivelul vaselor capilare.
Dar ingerarea fructelor poate să conducă la o intoxicație care se manifestă prin diaree, vomă și chiar convulsii. Saponinele sunt foarte iritante asupra sistemului digestiv.
5. Amaryllis, crinul de Crăciun, Clivia sau trompeta africană (Amaryllis belladonna)
Amaryllis, cu specia-tip Amaryllis belladonna, înflorește pe parcursul sezonului rece, în general, începând cu luna februarie. Aceasta este adesea oferită cadou în preajma Sărbătorilor de iarnă, mai ales că se recomandă ca bulbii să fie plantați între Crăciun și Anul Nou.
Planta produce grupuri de flori frumoase, în formă de trompetă, care vin într-o varietate de culori minunate, inclusiv un roșu intens, astfel asociindu-se cu Crăciunul. În funcție de forma în care planta este îngrijită, aceasta poate chiar să înflorească în perioada Crăciunului. Plantele sunt, în general, ușor de îngrijit, nefiind pretențioase, iar atunci când înfloresc, oferă un spectacol.
Cât de toxică este Amaryllis spp.?
Din păcate, Amaryllis spp. este potențial toxică pentru oameni și animalele de companie.
Amaryllis conține o toxină numită licorină, care este cel mai concentrată în bulbul plantei. Aceasta este aceeași toxină care este prezentă și în bulbii de narcise. Ingestia unei părți din bulb (sau o cantitate foarte mare de țesut de frunze sau flori) poate provoca tulburări de stomac, greață, vărsături, diaree, tremor și convulsii.
Efectele potențial dăunătoare ale Amaryllis sunt reflectate prin numele pe care îl reprezintă specia, adică belladonna și care face referire la mătrăgună, o plantă foarte otrăvitoare.
Site-ul web ASPCA menționează că Amaryllis este toxic pentru animalele de companie și enumeră simptome similare cu cele care apar la oameni.
6. Iedera (Hedera helix)
Iedera este adesea folosită în decorațiunile de Crăciun. Este o plantă cățărătoare și târâtoare, care arată foarte atractiv, deoarece iese în exterioriul ghivecelor sau vaselor pentru plante decorative.
Iedera crește în sălbăticie și este, de asemenea, cultivată. Are două feluri de frunze. Partea vegetativă sau nereproductivă a plantei are frunze cu lobi ascuțiți, iar partea înflorită are frunze ovale. Frunzele sunt de obicei verde închis, dar pot fi și verzi și galbene, reprezentând o combinație populară de culori ale iederei cultivate. Florile sunt mici și de culoare galben-verzuie și cresc în ciorchini. Acestea produc fructe de culoare albastru-negricios.
Cât de toxică este Hedera helix?
Planta este toxică atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie.
Manipularea iederei poate provoca dermatită de contact severă sau inflamație a pielii, care poate fi însoțită de vezicule. Acesta este cel mai periculos aspect al plantei la majoritatea oamenilor.
Însă, dacă este consumată, aceasta se transformă într-o plantă mult mai periculoasă. Cu toate că există mărturii ale consumului de frunze și doar o cantitate destul de mare de material vegetal trebuie consumată pentru a provoca simptome, acestea conțin și ele saponine și alcaloizi și se recomandă evitarea consumului. Sub formă de sirop sau de orice alt preparat medicinal, se recomandă să fie luată doar după indicațiile medicului. O doză excesivă conduce la distrugerea celulelor roșii.
Ceea ce este cel mai periculos la iederă, mai ales la consumul accidental care s-ar putea întâmpla în preajma Sărbătorilor, sunt fructele, deoarece acestea sunt atrăgătoare și pot ispiti să fie consumate. Gustul, însă, poate să rețină de la consum pe cel care le încearcă, deoarece acestea sunt amare și au gust neplăcut, astfel încât să nu se consume o cantitate mare. Totuși, în cazul copiilor sunt suficiente 5-10 fructe pentru a provoca intoxicații.
Glicozida saponinică, hederagenina, este prezentă și-n fructe, și se află în concentrație mai mare decât în frunze, iar intoxicația cauzată de consum se poate manifesta prin simptome mai grave sau mai puțin grave, în funcție de doza ingerată. Aceste simptome includ o senzație de arsură în tractul digestiv, dificultăți de respirație, probleme gastrointestinale, delir, halucinații și pot să conducă până la convulsii sau chiar stop cardiac sau comă.
___________________
Ce să faci dacă bănuiești o otrăvire cu plante?
Dacă, în urma consumului de plante/ceaiuri/tincturi, ai sau sesizezi la cineva simptome precum:
- dureri de stomac/abdominale și vărsături
- amețeli
- ritmul inimii diferit față de cel normal
- respirație îngreunată
- diaree/constipație
- amorțeli ale membrelor
- delir
- convulsii
Este necesar să:
- contactezi numaidecât serviciul de urgențe
- dacă este necesar să se meargă la spital, ia cu tine planta sau părți ale plantei care ar putea ajuta la identificare sau furnizează numele științific al acesteia, dacă îl cunoști din surse sigure
Dacă dorești să afli mai multe despre programul pe care îl avem dedicat plantelor toxice, te invităm să intri pe pagina: Toxicologie – Plante toxice.