Urșii reprezintă un monument al naturii, niște specii nobile, maiestuoase, care aduc România în fruntea unui clasament european privind numărul lor – ar exista aproximativ 6.000 de exemplare în pădurile noastre, conform datelor.
Totodată, acest fapt este mai degrabă o problemă socială în continuă creștere decât un motiv de mândrie. Din lipsa implementării unor soluții pentru protejarea acestora și chiar a înăspririi condițiilor lor de viață, urșii sunt puși în real pericol, fiind ținta vânătorilor necontrolate, capturării în scopuri egoiste de divertisment și expuși accidentelor rutiere, din ce în ce mai dese și foarte greu de monitorizat.
Ce știim despre urșii?
Urșii aparțin pădurilor, fiind animale sălbatice și înzestrare cu inteligență pentru a supraviețui factorilor de mediu specifici. Aceștia, în sezonul rece, când nu mai găsesc hrană și se confruntă cu temperaturi foarte vitrege, se protejează prin amenajarea unor culcușuri protectoare, numite bârloguri, făcute cu lăbuțele lor din ramuri, mușchi și alte materiale pe care natura le oferă generoasă. ,,Somnul” hibernării este, în fapt, o încetinire a metabolismului, în care funcțiile intră într-o stare de repaus, pentru conservarea energiei adunate cu luni înainte din mâncarea din ce în ce mai greu găsită, ursul având misiunea instinctivă să-și crească stratul adipos, putând să ia în greutate chiar și 30 de kilograme.
Blana lor de catifea se schimbă la finalul verii, pentru a fi suficient de călduroasă pentru lunile de ger. Intrarea în hibernare este semnul că ursul a avut suficientă hrană toamna pentru a rezista iernii care vine. Ce ne facem însă, când schimbarea climatică dă peste cap legile înscrise în firea animalelor, când defrișările excesive și lipsa reîmpăduriri împuținează spațiul și resursele de hrană, când oamenii nu conștientizează lupta pentru supraviețuire a urșilor, când realitatea lor inevitabil se îngreunează și impune alte comportamente pentru animale?
În primul rând, ar trebui să vedem ce cale apucă acestea pentru a-și continua traiul, a reuși să-și crească puii și a putea lua în greutate, cum instinctiv simt să o facă înainte de scăderea temperaturilor. Răspunsul nu se găsește în cunoștințele silvicultorilor sau în cărțile de mediu și ecologie,răspunsul ne izbește aproape zilnic în presă, prin RoAlert, în filmările turiștilor care postează ursuleți ,,frumoși și jucăuși” la stradă, în stațiunile montane, în relatările oamenilor de la țară care se trezesc în gospodărie cu urși, cu animalele măcelărite. Urșii coboară din păduri pentru hrană, trec ușor ușor peste zgomotele civilizației, foamea și instinctul de supraviețuire învingând orice formă de frică sau obișnuință și împingându-i să sară garduri de curți, să se arunce în fața mașinilor, să caute în tomberoane resturi.
Ce putem face dacă ne întâlnim cu urșii pe drum?
Oamenii trebuie să realizeze că un urs la colț de stradă nu este o poză simpatică pentru rețelele de socializare sau o amintire pentru copil, ci dovada unei probleme concrete cu care ne confruntăm, una cu mai multe ramificații și că ar putea fi, de altfel, ultima oară când făptura ar putea fi văzută în viață. Pe timp de noapte și ceață, deși nu doar, un șofer ar putea realiza ce a fost abia după impactul cu viețuitoarea ieșită de nicăieri pe carosabil. Un accident cu un urs nu poate fi doar fatal pentru animal, dar și un pericol consistent pentru conducător, aducând pagube extrem de mari inclusiv autoturismelor – 250-300 de kilograme au forța să avarieze grav un vehicul. Este indicat să fie montate indicatoare care să atenționeze șoferii de porțiunile de drum unde au fost raportați urși, însă chiar și în lipsa acestora, e necesară sporirea precauției în rândul persoanelor care tranzitează zonele montane și de deal cu mașina.
Ce este recomandat și ne este nouă, ca simpli oameni, în putere?
1. Prețuirea animalelor brune ca ființe demne, cu un ritm de viață care trebuie să rămână, pe cât posibil, același de când s-a dezvoltat ca specie. Trecând peste pornirile mercantile și egoiste umane, înțelept este să respectăm sălbăticiunile suficient cât să nu le privăm de habitatul natural. Nu ar trebui încurajate pozele, filmările și, sub nicio circumstanță, apropierea de un urs coborât din pădure. Apropierea și învățarea lor cu oamenii prietenoși, binevoitori (sau nu) face doar să-i expună pericolelor iminente lumii care nu le aparține, ajungând fie victime ale exploatării, fie leșuri pe stradă.
2. Nu se recomandă hrănirea urșilor, chiar dacă din compasiune am simți să le aruncăm pe geam sendvișuri și alte alimente bietelor ființe lihnite. Oferirea mâncării învață animalele că oamenii sunt soluția pentru foamea lor și îi face să se apropie mai des, chiar să se stabilească, lângă porțiunile circulate de turiști. Pericolul este de ambele părți în acest caz.
3. Gunoiul ar trebui depozitat în containere speciale, închise foarte bine, astfel încât să împiedice răsturnarea acestuia de către urși. Chiar dacă aceștia au simțul olfactiv dezvoltat, de până la 15 km, și pot fi în continuare atrași de mirosul resturilor alimentare, odată ce nu reușesc să le deschidă și să mănânce, vor abandona ruta și nu vor mai reprezenta punctele țintă ghenele de gunoi.
4. Șoferii trebuie să conducă preventiv, indiferent de vreme sau de momentul zilei, iar în cazul sesizării ursului și a impactului inevitabil, trebuie să reducă viteza pe cât posibil și să țină cu putere de volan. Nu se recomandă impulsul ocolirii – întrucât se poate pierde controlul mașinii, se poate face o coliziune cu mașina de pe contrasens, se poate ca animalul să sară și să fie izbit mai puternic. De asemenea, nu trebuie claxonat sau să fie date flash-uri, deoarece aceste acțiuni pot speria ursul și să producă o reacție inoportună.
Urșii bruni pot fi ajutați prin măsuri adoptate legislativ, dar care întârzie să apară, din varii motive. Totuși, orice măsura în vederea protejării lor este un pas important care trebuie făcut din spirit civic, motiv pentru care ne dorim sensibilizarea oamenilor cu privire la soarta acestora și mobilizarea tuturor în vederea respectării sfaturilor simple oferite în cadrul programului Zăgan, al cărui obiectiv este monitorizarea și implicit reducerea accidentelor rutiere cu animale sălbatice.