Deși este un cuvânt cunoscut, speciile de triton sunt aproape total neștiute publicului. Asocierea pe care o face majoritatea este cu Mica Sirenă sau cu diferite mituri, dar prea puțini cu ce este tritonul, de fapt: un amfibian.
Tritonii sunt răspândiți pe tot teritoriul Europei și sunt printre primele vertebrate adaptate vieții pe uscat, după o evoluție de circa 350 de milioane de ani.
Tritonul comun este întâlnit în fiecare județ din România, fiind ușor de văzut în zonele umede, atât la nivelul mării, cât și în munți. Cel mai des, primăvara sunt observați în apropierea bălților, deoarece intră în ele pentru a se reproduce. Totodată, viața lor este dependentă de umiditate, așa că rămân în mediul cu umiditatea cât mai ridicată. Numărul lor în țara noastră se ridică la câteva sute de mii de exemplare. Important de știut este că aceștia au un caracter total inofensiv, specia fiind neveninoasă și neagresivă. Tritonul se află la baza lanțului trofic pentru alte animale prădătoare și consumă la rândul lui crustacee mici și larve de țânțari, precum și alte nevertebrate și chiar ouă de broaște.
Cum se transformă un triton?
Tritonii au un proces de reproducere ușor atipic, care poate fascina. Întâi, masculul manifestă un joc ceremonial în fața femelei, cu o durată de câteva minute, urmând să depună spermatoforul. Femela îl aspiră și după câteva zile depune ouăle pe plante.
Tritonii depun ouă prinse izolat în vegetație, care sunt supuse loteriei mediului – dacă temperaturile sunt prielnice și supraviețuiesc, acestea se transformă în larve, niște făpturi minuscule. Lupta pentru viață începe chiar de atunci, pentru că tritonii adulți au tendința să-i mănânce, deci mormolocii se izolează de aceștia. Sunt asemănători cu larvele de pește, dotați cu branhii, însă natura urmează să le dea ceva spre distincția lor: piciorușe, atât anterioare, cât și posterioare.
Metamorfoza lor este întregită odată cu pierderea branhiilor și dobândirea plămânilor pentru adaptarea la mediul terestru, însă menținându-și totodată respirația prin piele pentru mediul lor mamă, cel acvatic. Atunci când părăsesc apa, devin ființe crepuscular-nocturne, uneori confundabile cu șopârlele, deși sunt mai degrabă înrudiți cu salamandrele.
Un fenomen mai rar, numit neotenie, are loc în apă, când tritonii ating maturitatea sexuală, dar rămân în faza larvară, cu branhii externe.
Majoritatea speciilor nu trăiesc în apă decât 3-4 luni din an, timp în care are loc și reproducerea. Se consideră că în natură tritonii trăiesc între 1 și 8 ani, iar în spații amenajate până la 25. Diferența aceasta vorbește de la sine despre numărul mare de pericole și adversități pe care le întâmpină această specie în libertate, când ar avea un potențial genetic mult mai mare.
Cum arată?
Speciile de tritoni din țara noastră au o lungime care variază între 5 și 20 cm, tritonul comun fiind o specie mică, cu dimensiuni cuprinse între 5 și 11 cm. Coloritul dorsal al masculului este verde-măsliniu sau cafeniu cu pete dese întunecate, iar cel ventral este gălbui, albicios sau rozaliu, pe mijloc remarcându-se o porțiune roșiatică sau portocalie cu pete întunecate. Pe cap prezintă cinci benzi negre longitudinale. Femela este colorată relativ uniform în nuanțe de cenușiu sau cafeniu. Creasta este prezentă numai la masculi și doar în timpul perioadei de reproducere, ca factor de impresionare al femelelor.
Amenințări
Omul intervine în dinamica naturii pentru diversele lui interese, care rareori vin în sprijinul ecosistemului, așa că principala amenințare pentru tritoni constă în distrugerea habitatelor naturale de care depind aceștia. Pe parcursul întregului ciclu de viață, depind de trei habitate: pentru reproducere, pentru hrănire și pentru iernare. Astfel, au loc câteva migrații, două dintre acestea mai mari: una dinspre habitatele de iernare, terestre, către cele de reproducere, acvatice, care are loc la finalul iernii – începutul primăverii; una dinspre habitatele de reproducere spre cele de iernare, care are loc toamna când juvenilii vor părăsi habitatele acvatice pentru viața terestră. Tritonii adulți vor părăsi apa după încheierea reproducerii, îndreptându-se spre habitate terestre care oferă refugii adecvate și resurse trofice. Distrugerea și degradarea zonelor umede, mai ales prin fragmentarea și separarea habitatelor, le îngreunează mecanismul de reproducere și îi pun pe fugă, într-un fel sau altul. Folosindu-se de piciorușele mici, aceștia caută instinctiv să ajungă într-un loc bun pentru ei, motiv pentru care pot fi zăriți în jurul străzilor, căutând să le traverseze sau doar să se încălzească prin intermediul lor. Să ne amintim că amfibienii au sângele rece, așa că își caută o sursă de căldură. După iureșul mașinilor de zi cu zi, asfaltul este suficient de încălzit pentru tritoni. Neștiind că urmează să fie striviți de roțile grăbite, se așază ca pe un pat comod și sigur, cel mai adesea pe timpul înserării. Prin urmare, principalii lor dușmani sunt oamenii, care îi alungă din mediul lor sau îi forțează să traverseze drumuri pentru a putea ajunge în habitat și ulterior îi calcă pe drum.
Ce putem face pentru tritoni?
În mod evident, intenția noastră nu este să măcelărim o specie despre care nu știm, majoritatea dintre noi, nimic. Scopul acestui articol este să facem cunoscute aceste făpturi care trăiesc mai aproape de noi decât credem și care sfârșesc într-un număr mare din cauza neștiinței noastre. Ca simpli oameni grăbiți cu treburile cotidiene, putem doar să fim mai atenți în jur, să ne rupem poate un minut să mutăm vreo ființă rătăcită sau să reducem viteza dacă nu avem suficientă vizibilitate.
Mai important totuși, poate chiar mai realizabil, rămâne educația populației. Informația răspândită produce schimbare, indiferent cât de mică. Numim, în acest sens, niște idealuri care sperăm să fie atinse într-o zi.
- aplicarea unor măsuri de protejare și conservare a habitatelor acvatice pe perioada de reproducere și dezvoltare larvară, în special în zonele urbane și periurbane, unde presiunea asupra faunei sălbatice este mai pregnantă și în creștere
- crearea de noi habitate în zonele cu potențial
- aplicarea unor măsuri de reducere a mortalității rutiere – realizarea unei infrastructuri rutiere adecvate; monitorizarea habitatelor din preajma drumurilor și intervenția cu ajutorul voluntarilor în perioada migrațiilor pentru a facilita tritonilor, dar și altor amfibieni, traversarea căilor rutiere înspre/dinspre habitatele acvatice.
Acestea fiind spuse, sperăm să se rețină despre această specie nu doar că este inofensivă și nu avem motive să îi facem rău, dar este chiar utilă ecosistemului și am aduce un strop de înțelepciune prin protejarea acesteia.
