Speciile de plante din genul Aconitum, cunoscute popular și sub denumirea de “omag”, sunt de o frumusețe înșelătoare și de o toxicitate extremă. Folosită în mod tradițional în medicina orientală, dar și în Europa pentru proprietățile sale terapeutice, această plantă necesită o manipulare atentă și o procesare adecvată pentru a reduce toxicitatea sa. În acest articol, vom aprofunda înțelegerea despre această plantă, mecanismele sale de toxicitate, simptomele intoxicației și modalitățile de tratament ale acesteia.
1. Introducere
Plantele care fac parte din genul Aconitum sunt extrem de toxice, rădăcinile și tuberculii fiind părțile cu concentrația cea mai mare de toxină. Intoxicația severă cu aconitină poate apărea după ingestia accidentală a plantei sălbatice sau după consumul unui decoct pe bază de rădăcini de Aconitum. În medicina tradițională chineză, rădăcinile acestei plante erau folosite numai după procesare pentru a reduce conținutul de alcaloizi toxici. Însă utilizarea unei doze mai mari decât cea recomandată și procesarea inadecvată mărește riscul de intoxicare.
2. Alcaloizii din Aconitum
Aconitina și alcaloizii înrudiți, care se găsesc în speciile de Aconitum, sunt cardiotoxine și neurotoxine puternice. Acești alcaloizi includ aconitina, mesaconitina, hipaconitina și alți alcaloizi. Alcaloizii reprezintă până la 1,5% din greutatea uscată a plantei. Aconitina este hidrolizată la picraconitină, care se hidrolizează la aconină.
3. Mecanisme de toxicitate
Cardiotoxicitatea și neurotoxicitatea aconitinei și a alcaloizilor înrudiți se datorează acțiunii lor asupra canalelor de sodiu ale membranelor celulare ale țesuturilor excitabile, inclusiv miocardul, nervii și mușchii.
4. Simptome clinice
Pacienții care suferă de intoxicație cu Aconitum sp. prezintă predominant o combinație de simptome neurologice, cardiovasculare și gastrointestinale. Printre caracteristicile neurologice se numără parestezia și amorțeala feței, a zonei periorale și a celor patru membre, precum și slăbiciunea musculară în cele patru membre. Caracteristicile cardiovasculare includ hipotensiunea, durerile în piept, palpitațiile, bradicardia, tahicardia sinusală, tahicardia ventriculară și fibrilația ventriculară. Manifestările gastrointestinale includ greața, vărsăturile, durerile abdominale și diareea.
5. Există antidot în cazul intoxicației cu Aconitum?
În cazul intoxicației cu această plantă, nu există antidot. Tratamentul intoxicației cu Aconitum sp. este de suport, incluzând atenție imediată la funcțiile vitale și monitorizarea atentă a tensiunii arteriale și a ritmului cardiac.
6. Istoricul utilizării Aconitum
Aconitum a fost folosit încă din vremuri străvechi ca otravă prin care erau trecute sulițele și săgețile pentru vânătoare și luptă. De asemenea, se considera că planta ține la distanță vârcolacii și, totodată, se folosea împotriva lupilor. În Roma antică, omagul era folosit ca metodă de execuție.
7. Utilizări terapeutice ale Aconitum în trecut
Utilizările terapeutice pe care le are Aconitum includeau tratamentul durerilor articulare și musculare. Sub formă de tinctură aplicată pe piele, se susține că încetinește ritmul cardiac la pacienții cardiopatici. Alte utilizări includeau reducerea febrei și a simptomelor de răceală.
Însă, datorită toxicității sale atât de ridicate, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMEA) nu recomandă utilizarea acesteia pentru tratamentul nici unei afecțiuni.
8. Cazuri de intoxicație cu Aconitum
Au existat cazuri de otrăvire în care oamenii au înghițit în mod intenționat Aconitum pe care îl cultivă pentru ei înșiși din cauza efectelor terapeutice pretinse. De exemplu, un bărbat de 21 de ani a achiziționat plante Aconitum napellus după ce a citit o carte despre medicina pe bază de plante. A măcinat rădăcinile plantelor și a umplut capsulele cu materialul uscat. A luat apoi 1 capsulă pe zi timp de câteva luni pentru a-și trata anxietatea.
Alte cazuri de intoxicații au fost datorate confuziei cu alte plante, de exemplu cu pătrunjelul sau altele cu valoare medicinale, de obicei plante aparținând familiilor Ranunculaceae și Apiaceae.
Intoxicațiile cu Aconitum nu sunt doar accidentale, au existat și cazuri în care aceasta a fost intenționată, planta fiind folosită pentru sinucidere.
Totodată, există cazuri de intoxicație și ca urmare a ingestiei a sevei doar.
9. Măsuri de precauție
Evitați consumul oricărei plante pe care nu o puteți identifica cu o acuratețe de 100%.
Nu culegeți această plantă nici doar pentru frumusețea sa și pentru a o ține în vază și, cu atât mai mult, nu folosiți cuțitul pe care apoi să-l folosiți în scop alimentar!
Dacă sunteți în drumeție și întâlniți pe poteci această plantă, evitați să o atingeți chiar și atunci când umblați.
Dacă suspectați că cineva a înghițit părți (incluzând seva) ale vreunei specii de Aconitum, apelați cât mai repede posibil serviciul de urgențe.
10. Concluzii
Rădăcinile de Aconitum conțin aconitină, mesaconitină, hipaconitină și alți alcaloizi înrudiți, care sunt cardiotoxine și neurotoxine cunoscute. Pacienții prezintă predominant caracteristici neurologice, cardiovasculare și gastrointestinale. Nu are antidot, iar tratamentul este doar de suport.
