Pârșii fac parte din familia Gliridae, familie numită uneori și Myoxidae sau Muscardinidae, care este o familie de animale rozătoare. Se găsesc de obicei în Europa, dar uneori pot fi întâlniți și în Africa sau Asia.
Caracteristici, habitat, comportament și dietă
Pârșii sunt animale nocturne. Sunt omnivori, hrănindu-se cu o varietate de alimente, inclusiv fructe, nuci, insecte și alte mici nevertebrate.
Aspectul pârșilor este intermediar între veveriță și șoarece. Pârșii trăiesc mai mult prin păduri și se cațără în copaci. Acolo își fac culcușul și hibernează. În acea perioadă, temperatura corpului lor se reduce mult și ei nu consumă deloc nici hrană, nici apă. Ei acumulează energie într-un țesut adipos ca să reziste atât de mult timp fără hrană.
Curiozități despre pârși
- Au o perioadă lungă de hibernare: dorm 7 luni.
- Coada li se poate desprinde de corp.
- Comunică prin diferite sunete, ciripituri și țipete pentru a semnala pericolele, pentru a-și găsi partenerii și pentru a-și marca teritoriul.
- Există 29 de specii de pârș.
- Unele specii pot trăi până la 9 ani în sălbăticie, ceea ce este destul de mult pentru un mic mamifer.
Specii de pârș din România
În România sunt 4 specii de pârș.
Pârșul mare sau pârșul cenușiu (Glis glis) trăiește în pădurile de fag și stejar. Are trupul lung și coada stufoasă, asemănându-se cu un pui de veveriță. Lungimea corpului poate ajunge la 20 cm. Dintre aceștia, 13 cm sunt lungimea cozii.
Culoarea blănii lui e cenușie, cu excepția părții abdominale care este alb imaculat. În timpul zilei doarme într-o scorbură în copac. Acolo își așterne niște paie sau frunze. Doar seara iese pentru a se hrăni. Noaptea adună câteva alune sau ghinde și se întoarce la cuib ca să le mănânce acolo. E vioi ca și veverița, sărind din creangă în creangă. Are mișcări iuți care îl trădează prin foșnetul pe care-l fac.
Mănâncă mereu, dar pare veșnic flămând. Poate face mari pagube în livezile de meri. Înainte de a veni gerul iernii, el se afundă în culcușul pregătit ca o saltea moale de mușchi. Hibernează alături de alți câțiva pârși. Are somnul adânc, la fel ca marmota. Iese târziu din hibernare, după ce mierla începe să cânte în pădure.
Pârșul de alun, numit și alunar sau pârș roșu (Muscardinus avellanarius) are talia și aspectul unui șoricel cu coada stufoasă. Are culoarea brun-gălbuie spre aurie. Pe abdomenul alb-gălbui are o pată aurie. Are botul mai scurt și urechile rotunjite.
Este cea mai răspândită specie de pârș de la noi.
Pârșul cu coadă stufoasă (Dryomys nitedula) are spatele cafeniu-deschis și o dungă neagră de la bot până la baza urechii. Abdomenul este alb. Coada este foarte stufoasă, având peri mai lungi spre vârf.
Talia pârșului cu coadă stufoasă se aseamănă cu cea a unui hamster pitic. Botul este mai lung și mai ascuțit decât al alunarului.
Pârșul de stejar (Eliomys quercinus). Se aseamănă cu pârșul cu coada stufoasă și chiar poate fi confundat cu acesta. Totuși, există diferențe evidente. Are talia puțin mai mare decât el, iar coada lui este acoperită cu peri scurți, nefiind deloc stufoasă. Spre vârf prezintă un smoc de păr mai lung, negru cu alb, asemănător cu un moț. Dunga neagră de la bot depășește baza urechilor, acestea fiind mai mult lungi decât late.
Concluzie
Toate speciile de pârș din România sunt ocrotite de lege. Pârșii sunt esențiali pentru ecosistemele lor, contribuind la dispersarea semințelor și la controlul populațiilor de insecte. Conservarea habitatelor lor naturale este crucială pentru menținerea populațiilor de pârși sănătoase și pentru biodiversitatea generală.